Comandă

Explozie de culoare, delicateţe, forme diafane şi o ambianţă magică. Dacă eşti în căutarea unei noi experienţe în lumea ceaiului, încearcă blooming tea, un ceai ca o operă de artă în miniatură!

Ce este blooming tea?

Blooming tea sau ceaiul care înfloreşte este o bilă compactă, cusută manual, formată din flori învelite în frunze de ceai (în general verde sau oolong, mai rar negru sau oolong). Pusă în apă caldă, bila se deschide încet, dând naştere unei experienţe vizuale încântătoare. Aranjamentul floral din interior prinde viaţă şi se transformă într-un tablou vegetal, oferind un spectacol captivant.

Cum se obţine

De obicei se folosesc flori de iasomie, crizantemă, crin, gălbenele, bujor, hibiscus etc. Utilizând fire de bumbac sau mătase, frunzele de ceai lungi şi uscate sunt prinse în jurul unei flori sau a unui bucheţel de flori, apoi „mingiuţa” rezultată este lăsată la copt pentru 20-30 de minute la foc mic sau pusă la uscat la soare. Tot procesul poate dura o zi întreagă. Fiecare bilă are un design deosebit, astfel că poţi descoperi în interior de la o singură floare până la un aranjament complex. În funcţie de ceai şi de florile folosite, gustul infuziei este uşor şi delicat, cu accente pământii, de nuci, miere, iasomie etc.

Bilele cu ceai şi flori sunt create manual de artizani din provinciile chineze Yunnan sau Fujian şi ambalate individual, pentru a-şi păstra prospeţimea şi aroma.

Povestea

Există o controversă cu privire la originea ceaiului care înfloreşte. Istoricii sunt de acord că această metodă a luat naştere în regiunea muntoasă a provinciei Yunnan din China, însă nu se ştie exact epoca în care a apărut. Unii consideră că bilele de ceai înfloritor au apărut în timpul dinastiei Song, cândva între anii 960-1279, existând dovezi în literatură şi în unele picturi din acea perioadă. Se presupună că respectivele ceaiuri înfloritoare ofereau exclusiv un spectacol vizual, iar infuzia nu era consumată, deoarece bilele se realizau din frunze inferioare. Alţi specialişti apreciază că ceaiul care înfloreşte datează de la jumătatea anilor 1980, devenind popular de-abia la începutul anilor 2000. Indiferent că este o invenţie modernă sau are rădăcini vechi, ceaiul înfloritor reprezintă o experienţă inedită, care merită încercată măcar o dată de orice iubitor de ceaiuri.

Cum se infuzează?

Pentru a te bucura de spectacol în toată splendoarea sa, foloseşte un ceainic încăpător de sticlă transparentă. Având în vedere că bilele conţin diferite tipuri de ceai, citeşte pe ambalaj temperatura ideală a apei pentru infuzare şi timpul. În general, aceste coordonate sunt de 80°C şi 3-5 minute. O bilă se infuzează în circa 500-700 ml de apă.

Toarnă apa în ceainic, apoi pune bila înăuntru. Aceasta se va deschide treptat, durata procesului fiind undeva la 3-5 minute sau chiar mai mult, dacă aranjamentul este complex. Bulbul mic de frunze se va transforma într-un ornament în toată regula, moment în care vei şti că ceaiul este gata de servit.

O bilă se poate infuza cam de 2-3 ori, deşi spectacolul înfloririi îl poţi admira doar prima dată. După ce ai consumat prima infuzie, toarnă din nou apă peste bila acum deschisă şi mai las-o la infuzat pentru câteva minute.

La final, folosind două linguri, scoate bila din ceainic şi pune-o într-un vas sau într-un pahar mai mare cu apă rece. O poţi păstra ca decoraţiune de interior pentru câteva zile.

Ceaiul înfloritor este o alegere perfectă pentru petreceri, dacă vrei să-ţi impresionezi oaspeţii sau să-ţi „corupi” prietenii să devină băutori de ceai. 

Surse: tealaden.com, bloomingteawholesale.com, drinks.seriouseats.com, exoticteapot.co.uk, doro-tea.ro

29.03.2018

186